nu mai luasem de mult în seamă sălciile
limbile lor personale prelungind vocalele
în ritmul căderii insidioase dincolo de viață

și pe lângă șarpele verde de apă dulce trecusem pe lângă târâișul maroniu
nescrupulos acoperit de grația perfidă a strecuratului sub ape

cumva din nepăsare trecusem... știusem tot timpul:
nu-și părăsise o clipă ascunzișul

niște ochi uitând să se facă mari aveau să imortalizeze papura braziliană
cu poveștile ei negre sexuale și crepuscolare solitudine
substituind parțial sarcinile mele de absentă suverană

și arțarii, da, arțarii erau la fel de naivi
sărbătoreau ca întotdeauna Crăciunul în plină vară
fără prea mult să se sinchisească de privirile
și așa amorțite ale celor subit trecuți în ilegalitate

podul ruginea ruginea ruginea
orice tentativă gestuală

pășeam cumva
pe deasupra
fiarelor lui
în susul
oricăror lumi
tangibile

îmi plăcea salcia dobrogeană dreaptă
și mătasea încă nevăzută a porumbilor vii
în care niște mâini ale copilăriei aveau
să-mi scufunde tandru fața

până azi totul fusese suportabil