băieții se duc
să taie trestie pentru săgeți
sunt cel mai mic
mă iau după ei
am și eu arc
nu se opune nimeni
tăcuți gravi
se uită în pământ încruntați
precum odinioară
războinicii
încerc să-i imit
unul se întoarce și râde
râd toți râd și eu
trestia e înaltă
apa caldă și nămoloasă
băieții dispar
îi aud muncind
au cu toții bricege
în formă de pește
eu nu am
încerc să rup trestia
mâna îmi alunecă lung pe o frunză
mă tai adânc la toate degetele
până la os
sângele apare repede
cald și năvalnic
strâng pumnul tare
mă ustură mă arde
băieții sunt speriați
sunt și eu dar nu mă arăt
fug acasă
tata în ogradă
deshamă caii
mă vede plin de sânge pe
mâini pe cămașă
scoate biciul din teaca lui
mă lovește peste picioare
pielea lucioasă a biciului
mușcă din carne
mama plânge
eu nu
îmi pune pe rană
o pulbere roșie
niște frunze verzi
și-o pânză albă
rostește cuvinte
încâlcite
nu mă mai doare
tremur
vine tata și cu mâinile lui
puternice mă ia în brațe
îl cuprind de după gât
și îl strâng tare
îl sărut pe obraz
nu mai tremur
mă leagănă lin
și adorm...