decorul era de basm, un basm cu mineri pitici hirsuți,
plin de saci legați la gură cu sfoară șubredă,
erau bănci cu stinghiile prinse în ținte argintii,
pălării mari de ciupercă albă crescută pe copaci bătrâni...
lumea vegetală cobora în genunchi și pe coate și pe burtă
de la pom la ciupercă și apoi la floare, la iarbă

straniu - câte un trandafir roșu de noiembrie târziu
drept înțepat în mijlocul grădiniței ca o regină,
lângă crucea din fier forjat și ruginiu a unei tinere moarte
între meterezele spitalului de psihiatrie;
cineva plătise pentru tratament, cineva pentru cruce,
cine știe ce fel de femeie o fi fost - ori cu buzele și unghiile vopsite
ori din cele cu ochii fardați doar cu cearcăne mai degrabă

basmul încălzea inimile, le îndulcea cu ceai și zahăr brun,
la cofetărie era frișcă proaspătă și bățoasă, cafea caldă din prafuri,
motanul negru al spitalului dormea pe bancă sub prima ninsoare,
oprimat și îngreunat, ca într-un fel de torpoare
transmisă telepatic de vreun om înghițind pilulele lui

în zori de zi, când se deschidea ușa spre gerul timpuriu,
treceam încet peste prag în scena barbară și feerică,
în lumea mitică a celților vechi,
și-mi atârnam la urechi sticleții vioi din cei doi plopi
arși în vârf ca două lumânări de nuntă, călcam pe iedera crescută
stingheră, pe jos, și în găinaț de cucuvea,
căci ele, doamnele nopții, stăteau placide, înghețate
pe crengile de lângă acoperiș,
nemișcate deasupra, ca niște ornice din turnuri cenușii, medievale

eram totuna cu decorul și scenografia
din basmul sălbatic și hirsut, feeric și întunecat
și totuși mergeam unde vedeam cu ochii... de colo, dincolo și înapoi