cel mai mult mi-e frică să nu-mi pierd simțul frumosului

mai frică chiar decât de moarte

deși se spune ca pot fi morți frumoase

într-o pădure de brazi unde zburdă caprioarele

unde stai sub cerul deschis ca o poartă de lemn vechi

cu ochii deschiși


nu, nu-ți e frică, ești la capătul unui drum frumos

și Dumnezeu ca un abur ieșit din cuptor când faci pâine

intră în tine

te simți obosit dar fericit că-ți vei revedea mama

așezată pe un fotoliu din copilărie cosând un goblen

e soare afară și ultimele raze frământă pământul

ca pe un aluat

tu doar trebuie sa mănânci pâinea și apoi să adormi

tăietorul de lemne te va găsi te va acoperi cu frunze

și mușchi îți va face o cruce

apoi vor veni căprioarele și vor smulge câte puțin din iarba ce va crește de-asupra ta

apoi vor veni lupii și vor vâna căprioarele

va fi iarnă și frig va ninge ca în povești

dar tu nu vei mai ști/ nu vei mai ști.