Din zările terestre priveam nemărginirea,
Te căutam prin clipe în fiecare an,
Astăzi te simt pe unde, cum îmi respiri iubirea
Şi cum încet, m-adulmeci tu, Bun Samaritean!

La pieptul tău durerea singurătăţii mele
O strângi solemn, cu grijă, să nu rămână strop,
Ca să-mi umbrească ochii de lacrimile grele,
Sub adâncimi de stâncă m-ajuţi să le îngrop.

În murmurul iubirii mă legeni peste lume,
Cu fina-ţi respirare mă-nvălui ca-ntr-un joc,
În Marea Veşniciei arunci tristeţea-n spume
Şi strigi către înalturi că eşti al meu soroc.

Eu mă cuprind de taina divinei tale inimi
Şi mă-nfăşor cu stele ce-ţi strălucesc în ochi,
Lumina-n mine râde şi se prelinge-n juru-mi
Când îmi descânţi de dor, ca de-un adânc deochi.

Te-ai întrupat din visuri - fruct dulce al dorinţei -
Din ochiul de jăratic ascuns în gândul meu,
Descătuşat aievea din braţele căinţei,
Samariteanule! Eşti al meu Dumnezeu!