În nopțile de-argint, la cinema,
actorii morți ne par atât de stranii,
din pânză ne vorbesc ca suveranii
unui tărâm ce nimeni nu l-ar putea vedea.

Când moare un actor, parcă se schimbă
și filmele în care-a apărut,
o aură-l învăluie deodată ca o vâlvătaie
și altfel el pășește în umbra din odaie,
ca spectru elegant, iar de e vorba de-o actriță,
cu-atâta mai frumoasă începe să devină
cu cât, de sub perdeaua tăcerii ce-o separă,
ea lasă să străbată un licăr de lumină
în lumea noastră stinsă și parcă funerară.