Sunt la mare
Și da, sunt cu ochii în soare,
De mult am așteptat această plecare
Să îmi desfăt privirea cu orizontul cel mare.
Aproape uitasem gustul de sare
Și apa ce mă trage de picioare
Spârgându-se în subsuori
Răpindu-mă în valuri.

Cu toate acestea nu am să permit uitării
Să discearnă gustul profund al plăcerii
Amenințându-mă cu ștergerea amintirii,
De fapt, a amintirilor de pe lângă râul văii
Din care am gonit cu viteza garării
Spre nisipul zgrunțuros al verii.

Și chiar și bucuria din vâlcea
E doar o ilustrare aievea
A împlinirii pe care o tânjea
Sufletul meu adeseori, adesea!

Lăsând în urma totul, ca părăsind o mină
Și aruncându-mă spre ce are să vină
Mă rog să nu mă depărtez de Lumină
Alergând încet prin ceață, pe sub lună.

O decizie luată azi este un obicei de mâine,
Adică sper și vreau să cred că va rămâne.
Spunând la revedere unor holde cu grâne
Mă rog să nu mă înnegresc prea bine
Ca la reuniune să fiu găsit în snopii de neghine.

Privind se produce schimbarea,
În zare
Ancorate stau vase transportoare,
Sunt eu adâncimea?
Sunt ancora?
Sunt marea?
Sunt lanțul cel tare?
Sau vasul, sau doar vâsla?

Când va veni noaptea
Sper să nu-mi pierd chemarea
Și mijlocesc pentru un far
Care să mă aducă la mal.