nevasta lui Lot s-a uitat înapoi și-n stană de sare s-a prefăcut
la fel și cuvintele mele. multe m-au părăsite dar au fost și care și-au întors privirea
și-au văzut uitarea din ochii mei. și lăcrima de neputință
e atât de multă sare-n jur și drumul sapă-n carne
dar plâng și urma pe pământ
e sânge și uitare
poate că-n cale v-am ieșit
și-am luat ultima cină
sau poate-n viață v-am greșit
sau am uitat vreo vină
privesc da-n ochi goi eu văd
doar palida oglindă
mi-au spus “și timp e ca să pleci”
făr’ să-ți privești în urmă
alungă-te, nu te opri, ca ea să nu te ajungă
și am plecat. uitând. uitat
cuvânt gonit, un lapsus
și depărtarea mă chema dar…
m-am oprit și-am înțeles ce greu e să fii dus
simt cum răceala a-început să–închege al meu sânge
mi-s buzele sărate-acum, sărutul în somn moare
și-aș vrea atâtea să mai spun, dar…