teoretic vara era pe sfârșite
lucrători ai timpului fără de folos ne zvârcolisem privirea
asemenea șerpilor orbi goniți din mitologie
dramatici numai resemnați așteptându-și
racolarea pe ultimele locuri libere

mormane de frunze ne perpeleau gleznele
mersul alambicat dindărătul lor
într-un fel mirosea a copilărie
toate șiragurile acelea de tutun verde cândva
făcând suportabil golul mizeria lui...

da! țâncii încă se scăldau în butoaie uriașe
cu apă de ploaie și mătase de porumb
aproape ignorând fantasmagoria ulițelor
posedate de uitătura teșită a fiarelor vegetale

dar frunzele ne pârjoleau drumul

copilul făcut mare...


unicul imbold de a continua
telenovela portugheză de la 23
pe care ne-am încăpățânat să o punem
pe seama brazilienilor

(aveau americanii ăștia de sud ceva care nouă ne lipsea!)


am șters din memorie prezentul foarte apropiat
purtători lucizi ai Alzheimer-ului mici zei cu puteri deliberative
și frică

în ruptul capului n-am vrut să știm
cum această aglomerație barbară de litere ducea
la banalul supermarket bifat de o lume continuă
în moartea ei.