Gând firav, ce stai şi-asculţi în noaptea pală
Cum dospeşte tainic o linişte pe frunză?
Asculţi şi-n mine tristeţea ancestrală
Ca un freamăt de senzaţie confuză?

Spune, auzi cum neliniştea profundă
Din zări albastre cu-nvolburate valuri
Pustiul suflet încet mi-l inundă
Cu ropote venind printre sterpe maluri?

Tu vezi şi soarta ce-mi zace-n amorţeală
Dorinţe frământate în braţe de mister
Cum saltă-n mine tristeţea ancestrală
Durerile nescrise-n vechiul zodier?

Palid gând, ce stai? Nu mai aştepta-n zadar!
Nu vei mai primi de-acuma nicio veste
A adormit tristeţea pe pragul de hotar
Ca un copil ce-ascultă o poveste!

Marin Voicu