Ne plimbǎm Goi și Plictisiți prin grǎdinǎ
Fericiți Ignoranți,
Nu-nțelege niciunul nimic,
nu se bucurǎ niciunul.
Bucuria nu existǎ ȋncǎ.
Mǎ uit prin tine: n-ai piele.
Nici pielea nu existǎ ȋncǎ.
Din coastǎ iți crește un mǎr, de’ care tu nu știi.
Iți ating fiecare mușchi – nicio tresǎrire,
Pentru cǎ nici emoția nu existǎ incǎ.
Nici foame, nici sete nu simt
Organele se hrǎnesc cu ele ȋnsele:
Libertate – singura posibilǎ!
Doar mǎrul, mǎrul crește sub coastǎ
Fǎrǎ ca tu sǎ ai habar.
Incerc sǎ gǎsesc fructul care crește ȋn mine
In esențǎ, suntem la fel
Dar coastele mele par mai fragile și sterpe.

Te culc ȋn brațe,
ȋți spun o poveste sǎ dormi liniștit,
o poveste cu zei și temple.
Dormi liniștit, dormi liniștit

Smulg mǎrul din coasta ta,
ȋl gust și nu mǎ gȃndesc decȃt
c-avem nevoie de piele
pentru ca suntem foarte urȃți ȋn interior.

Sǎ te trezesc sǎ vezi și tu toate acestea,
sau sǎ te ucid?
Pentru cǎ toate n-au niciun rost oricum