pe drum ne oprim în omv / bem cafelele și privim
răsăritul până când rănile încep să sângereze

// e ora la care ar trebui să ne trezim
acasă & o facem //

ne imaginăm că lumea este casa noastră
părăsită/ dărăpănată / în care fotografii amatori
își fac filmele industrial style

am lăsat și un pian vechi acolo pe care se așază vrăbiile
iar noi de aici de departe developăm filmele & ne vedem pe noi
niște fantome printre ziduri frumoase și vechi
așteptând să ne întoarcem & seara, ne mai uităm odată la cer
fără să știm de ce o facem, în timp ce șoseaua
umedă și lungă ca un braț întins înspre
soare, dispare

// mai sunt km până la destinația finală dar ritmul mersului
ne absoarbe ca o fașă așteptând sângele/ ritmul ne menține vii și calzi //

ca pe niște copii ghemuiți în uterele mamelor lor
un loc cald spre care alergăm în fiecare zi / fără să știm
când o să ne mai putem opri.