timpul trăsese linie și ne plasase
fără drept de apel pe fiecare la locul lui

nepăsători... supraviețuitori continuasem să râdem să ne încruntăm

eu îmi cumpăram constant rochii multicolore și începusem
să prefer movul oricărei alte stări
mă priveam suficient de des pe geamul acela
ce da treptat spre uitare

mâncam semințe aromate și testam rezistența la octombrie
a apucăturilor mele hard-estivale îmi era bine
întinsă cu fața spre mine înaltă leonină ovală

tu... nu știu exact ce mai puteai face
după toate aparențele îți era cum nu se poate mai bine
ce-i drept făceai tu pauze mai dese între silabe sugrumai noțiunile
și groaza se retrăgea ca prin minune când subit îți veneai în fire

(stai liniștit! nu s-a prins nimeni

în afară de mine)

nepăsători... supraviețuitori continuam...

dar noi nu avusesem nimic al nostru din realitatea asta concretă
așa cum își aleg alții... cum la modul cel mai firesc primesc
o bancă mai altfel o stradă cu un copac anume și ploaia cu ecuson
iscălitura clară în dreptul „ceva-ului” acela

nu aveam de ce să ne legăm
să ne cerem drepturile
adevărata șansă la „împreună”

ne-am îndoit
am fost siguri
că totul n-a fost
decât o iluzie.