//

e ca și cum tristețea se confundă cu ceața

înaintezi prin ea cu mâinile mângâind-o

cerul e un pic mai aproape/ mai gri

ca un capac de canalizare

mâinile spulberă viscolul care se pornește

e ceață și viscol

și o păpușă aruncată în mijlocul unei șosele

sunt singură în noapte

și aud doar motoarele voastre

apropiindu-se de corpul meu

// respirațiile voastre au rolul de a mă liniști

ca o pilulă de somn//


îmi înfășor corpul mai departe în tristețe și fum și igrasie

aștept să găsesc o casă în care să mă adăpostesc

o perdea albă prin care să curgă soarele

o bandă rulantă pe care să alunec la nesfârșit

ca într-un vis în care dealuri noroioase mă înconjoară

și eu nu pot/ nu mai pot să urc pe niciunul.

corpul meu tace. păpușa din mijlocul străzii

se uită la mine cu ochii goi


în curând motoarele voastre o vor călca

și nu știu de ce văd în ea toată copilăria mea

un corp de plastic strivit de roțile unui tir

trecând în viteză prin ceață și viscol.

nu știu de ce adorm și vă las să mă purtați în brațele voastre.