de zboruri vrăbii amintesc deasupra
și pasărea din fulgul de zăpadă
iar Dumnezeu văzduhul lumii vadă
din pântec sacru își mijește drupa

cât omului ce-i poruncit să creadă
secundelor tăcerile erup a
sfințire care naște vremii cupa
solemn a umple-o cu planare-n roadă

și tot venind e micul prunc, cel mare
al cerurilor, lutului deschis
păcatului să țină cuvântare,
intrând în trupul lui să-l certe-n vis
și-n astă uriașă sărbătoare
să fim de proprie iertare-abis