pe drum de nins e ud a ploi și-i teamă,
ne umblă morbul vieții cu cerșitul
Speranța doar își află nesfârșitul
și-i dulce-n piept ca inima de mamă

spre aurul de cuget plumb, topitul,
ne strigă Domn, în gând ce albul cheamă
că-i beat de zloată-n cerurilor cramă
și iarna greu mai merge cu trăitul

bolnavi de noapte, oamenii pe sânge
aleargă-n spaime către nefiind,
pe Puntea care pasul le răsfrânge

pe-omătul de hârtie tot jelind
mi-s în peniță slovele nătânge,
Cuvânt de vorbă goală-i suferind