gol întind brațele
foaia mă împăturește

cu nările amândouă străpung
mirosul cuvintelor nescrise

crește ca o măduvă în oasele clipei
neputințe noi

să traduc nebunia asta sublimă
în limba maternă

condeiul sau buzele
gustă rana zisă viață

un fel de eu mă pândește
cum îmi pun asediu

nicio scăpare
dincolo de cuvânt, foaia

deși complice
primește spășită albă sentință

arunc orice senzație și fug
uitând lecția

când mi-e rău de bine să nu mai dau
vină stelelor

în vreme ce orice minimă asumare
m-ar despături

mai gol de atât nu pot fi
înaintea ta