o frumusețe dureroasă colorează aparențele lumești,
zilele
încapsulate într-o mișcare de încetinire vizibilă
leagă ața timpului într-o singură secundă,
atât
cât un fulg alb să intre cu indiferență în lumea omului,

moliciune unduitoare, cade
peste orașe, sate, trotuare,
creștet,
aerul rece străpunge voința de-a trăi,

plămânii, în intenția de-a nu deranja vigilența minții,
iuțesc respirația,
dizolvă limita invizibilului,
neavând
nici-o putere asupra convecției ce-și păstrează mișcarea fără început și fără sfârșit, mintea
urmărește spectacolul cu teamă și invidie,

tăcerea se impune,