//

un zid electrificat și câinii care latră la garduri
cofeină depresie și electroșocuri

și mai multă dezorientare în ambianță
cineva îmi susține corpul

cum traversezi dintr-un loc în altul
fără să te miști

când a aterizat perseverance pe marte eram acolo
în fața ecranului în noaptea geroasă de februarie

și fața mea era un ecran alb negru acoperit de praf

l-am privit ca pe un fake news
deși știu că în lume se întâmplă și lucuri bune

de exemplu îmi iau capul în tâmple și mă gândesc la dragoste
frica începe să dispară

sunt pe același sector de drum de când m-am născut
și era liniște

și eu doar mergeam pe o stradă pustie
încercam să trec dincolo de zid
dar câinii erau acolo si mă lătrau.

nu știu să mă deplasez ca electronii prin ceva solid
prin ceva care conduce căldura înspre autodistrugere și moarte.

obsedată/ lumea se împrăștie în capul meu
eu o ascult ca pe o rapsodie

bucuria e un obiect fragil pe care îl scap tot timpul din mâini
fericirea ceva abstract
moartea. mai concretă.

trebuie doar să ating zidul și să traversez
dintr-un loc în altul.
fără să mă mișc. cineva îmi susține corpul.