agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2021-02-20 | [This text should be read in romana] | Submited by Maria Elena Chindea L-am fost văzut pe zidul unui "palazzo"-n Sienna Necunoscutul meșter de care nu se știe Nici numele nici viața, ci numai că trăise În veacul lui Cellini și îndrăgit de sine, O singură icoană, pe-a lui, o iconise. Privindu-se artistul, zărind a sa făptură, Recunoscând în ochii-i pe lângă dânsul altul. Purtat mereu în suflet - și nu credea că-l poartă - De groaza lui el singur se otrăvi, se spune. O față îmbrăcată, cu plete lungi, o față De Christ păgân și tânăr răsare-n umbră pânzii. Nevinovat un zâmbet pe buza crudă trece; Alene mâna albă se joacă cu pumnalul Ce scânteiază printre scântei de pietre scumpe. În purpură stă bustul ascuns de faldul mantii. Dar schimbători sunt ochii, cu ape-adânci și limpezi Se-aprind ca și amurgu-n lagune la Ravenna Și dacă stai privindu-i, tulburător deodată La tine parcă altul se uită, altul care Dintr-un noian de patimi se-nalță, se încheagă... Și iar cu ochi de înger zâmbește blând copilul. Plutea o seară dulce de vară pe Sienna... Iar eu gândind la omul acel necunoscut M-am dus visând pe drumuri o-ntreagă tragedie, Pe când pe zarea sfântă: pe cerul unui Lippi, De sânge roșii nori se frământau în vânt.
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy