L-am fost văzut pe zidul unui "palazzo"-n Sienna
Necunoscutul meșter de care nu se știe
Nici numele nici viața, ci numai că trăise
În veacul lui Cellini și îndrăgit de sine,
O singură icoană, pe-a lui, o iconise.
Privindu-se artistul, zărind a sa făptură,
Recunoscând în ochii-i pe lângă dânsul altul.
Purtat mereu în suflet - și nu credea că-l poartă -
De groaza lui el singur se otrăvi, se spune.
O față îmbrăcată, cu plete lungi, o față
De Christ păgân și tânăr răsare-n umbră pânzii.
Nevinovat un zâmbet pe buza crudă trece;
Alene mâna albă se joacă cu pumnalul
Ce scânteiază printre scântei de pietre scumpe.
În purpură stă bustul ascuns de faldul mantii.
Dar schimbători sunt ochii, cu ape-adânci și limpezi
Se-aprind ca și amurgu-n lagune la Ravenna
Și dacă stai privindu-i, tulburător deodată
La tine parcă altul se uită, altul care
Dintr-un noian de patimi se-nalță, se încheagă...
Și iar cu ochi de înger zâmbește blând copilul.
Plutea o seară dulce de vară pe Sienna...
Iar eu gândind la omul acel necunoscut
M-am dus visând pe drumuri o-ntreagă tragedie,
Pe când pe zarea sfântă: pe cerul unui Lippi,
De sânge roșii nori se frământau în vânt.