Copil, aprindeam lumânări de ceară,
Mă-nchinai cântând la icoane sfinte
Și pășind simțeam că-mi merge alături
Mântuitorul.

Ca băiat visai de Sakya Muni: zile
Nemișcat stăteam recitând cuvântu-i
Și basmul lui Jizo și vechea poveste-a
Fecioarei Kwanon.

Ca flăcău zărit-am Centauri o noapte,
Mai albi ca lumina lunii prin ramuri.
Frăție legai cu neamul sălbatic
Și zeii păgâni.

Apoi mi-am fost singur tovarăș și lege,
Dorința dintâi și visul din urmă.
Orbiseră ochii-mi țintiți de-a pururi
ÃŽn sufletu-mi trist.

Dar azi mi se cern credințele moarte.
Se scutură, pier ca frunzele toamnei,
Căci tu mi-ai ieșit în cale, tăcută,
Necredincioaso!