Murea topit frigidul alb prea insistent
Când verde crud din întuneric răsărea.
Eu matinal visam la mersu-ți indecent
Cu mâna tremurând pe cana de cafea.

Livid ca un Van Gogh cu chip de ascet
Pândeam zvâcnirea rotunjimilor sub șliț
Și accelerând in vene nebunia de poet
Te-aș fi agățat mânat de pătimaș ambiț.

Mi-ai fi citit sălbăticia tristă din privire
Și zbuciumul ascuns de haina șifonată
Ghicind că palma mea avidă, în neștire
Ca un șacal s-ar da la bluza-ți decoltată.

Tu, perturbată de-o spontană amețeală
Un sprijin ai fi căutat pe umărul pietros
Când negrul jartierei de pe coapsa goală
Mă aștepta cu violența gestului nervos.

Bleu de Chanel mi-ar fi ușurat avântul
Nerefuzat spre ale tale buze abstinente
Ca după sărutare să mă lași cu gândul
Într-un infern de obscenități ardente.