E momentul acela firesc când mă lovesc de oameni
Sau de camere goale sau pur și simplu
De vagoane zgomotoase pline de gunoaie
Compartimente prin care intru și ies
La fel ca-n mintea mea
Uneori poate fi exact același lucru
Sunt tot mai împinsă de valuri spre stânci
Și inevitabil furtunile mă vor arunca pe foi

Băltesc, băltesc în tristețea murdară a amintirilor
Se spune că dacă treci prin ea te vindeci
Mulți cred în acest mir și se ung

Și se ung cu smoala până nu se mai văd
Se pierd în ei precum trenurile pe calea ferată
Doar un mic suflu și păsări speriate se mai zbat

Nicio apă curată în jur, niciun om în care să mă spăl
În primăvara asta doar urmele pașilor tăi au încolțit
Nicio apă curată în jur, niciun om în care să mă spăl
Mă-nghesui în mine, mă încolăcesc ca o reptilă
Stau nemișcată și mă-ncălzesc la soarele din palmă

Nimic nu poate fi mai etanș doar acest mesaj într-o sticlă
E tot ce pare că mai pot fi la primă oră a dimineții
Și inevitabil furtunile mă vor arunca pe foi