O formă de viață ieșită dintr-un asfalt topit de soare ,
Realitatea , apare si dispare .
Gândul meu dependent de ea,
E umbrit de iluzie , nu vrea să mai stea !
Un întreg preludiu ,
Pentru a construi o cărare ,
Noi ne topim în mișcare!
Macabru cerul ne privește cum cerșim fericire ,
Râdem de tot ,iar totul râde in neștire.
Înconjurați de o muzică a societății mute ,
Ne lăsăm îngropați uitând de virtute!
Ne pictam viața intr-un roz prăfuit
De o falsitate care nu e necesara ,
Coborâm si urcăm aceeași scară!
Ne complacem in durere ,
Intr-o sinistră tăcere!
Ne legăm cătușele prea strâns,
Nu folosim libertatea ,
Devenim fluturasi ai societății ,
Care au uitat cum să zboare!