Nu pot decât să tac
cum tac stropii de ploaie
visând alt cer în golul
în care se aruncă.

Deschid fereastra larg
ca din tăceri să-mi cadă
din nemuriri zdrobite
a lor căderi în cor.

Stau și-ascult.

Deschid mai larg fereastra.

Stropii cântând îmi năvălesc în suflet.

Corăbii ce îmi poartă spre alte lumi visarea
Spre a le duce ființa încep a construi.

Astfel visând sădesc pădurea ce n-o am
Cu lemnul ei de aur și fibre de argint…

De pretutindeni plouă în mine un tezaur,
tăcerea ploii crude verde din stropi viind.