Intri, ieși,
te plimbi printre cuvintele
scrise de mine cândva,
ca o uvertură la opera
pe care o știm cu toții
... viața!
Acest menestrel autist
desfătat de lină lumină,
și fluturi beți numiți "dorințe"
mușcă nesățios din soare
și aruncă la-întâmplare
o potcoavă mai nurlie
într-un timp,
ce va să vie!
Orbesc, asurzesc
îndrăznesc să respir,
să transpir,
să hohotesc,
să nuntesc
vulnerabile limite
într-o perfectă abluțiune!
Ce este moartea?
O postfață la viață,
început de crepuscul
care va locui continuu în mine,
dorință în așteptarea
înfloririi părții necunoscute
a inimii mele?!
Albul absolut,
sau negrul total!?
Alunec pe un surâs,
sunetele mă îngroapă
într-o respirație
a toate pustiurile
care palpită neștiute
în sinele-mi!
Sângele îmi înflorește prin vene,
în timp ce singurătatea
foșnește de la o tâmplă
la alta fără nici o pricină!
Nu plec
și nu rămân,
conjug prezentul
la diateza pasivă!