Am să-i spun frunzei,mersi
că am garderobă nouă
mă simt bine, mă simt şic,
poate, deseară voinic
şi promit că nu voi pierde
dacã bate vântu-n noapte
de pe mine, chiar nimic-
de-şi eu, voinic de'oi fi
le voi pierde cu măsură,
clorofila noaptea lucră
te-nverzeşte pe măsură.

ca vântul,frunza de tei
îmbuibată'n șezătore
şi pe lună-n plină noapte,
mă îmbracă, mă dezmierdă cu ţoale
mirositoare,
clocotit, mã vrea în ceaşca
salciei ce plânge-n vale-
sã mă facă ca pe ea,
din voinic ce zburdă-n soare,
plângãcios, fără iz şi fără floare
de se poate curgătoare

am ales sã plâng, ca toamna
să-și arunce zdrențele
adunate toată vara,
peste frunza lespede-
mult mai șic decât un viespe
ce înțeapă "cochetele".