stângul o ia pe cont propriu
dreptul mai ține drept o vreme
până ce mâna stângă se întinde
spre crengile cerului, culege năluci

ochii se resucesc în ei înșiși
vor să vadă ce-i ține pe loc, acum când
mustește preajma de miracole

buza de sus cântă ceea ce
buza de jos nu poate
fără să semene a doină

pe deșirat bietul meu contur îl adună umbra
într-un pumn de țărână
ușor spulberată
pare un stol de grauri

undeva
foarte înăuntru
unii îl numesc suflet
e un prunc, ține mânuțele la tâmple
își lipește nasul de sticla cerului
nu știe
care-i stângul
și care dreptul