Există, oare, vreun cuvânt
Mai prețios pe acest pământ?
Sau știți voi vreo persoană care
Să fie mai mândră sub soare?

Sau orice altceva
Ce este mai măreț ca Ea?
O zână, poate, din povești
Cum nu o să mai întâlnești?

Oricâte întrebări aș pune
În mod sigur, toți mi-ați spune
Că nu există-n Univers
Un om mai bun scris într-un vers...

Da, e Mama, ființă care
În lume n-are asemănare!
Și mereu în această viață
Ea ne ghidează și ne învață.

Ne sprijină, și atunci când
Suntem aproape de pământ
Ne-ntinde o mână, și atunci știm
Că de pământ nu ne lovim.

E Mama, e o feerie,
E cuvânt spus cu bucurie
E pământul roditor,
Dă naștere florilor.

Prețuiți-o atunci când este
Când nu mai e, nu e poveste
Și nici măcar o rugăciune
N-o mai aduce pe lume.

Și chiar și atunci când n-o mai fi
Ea de sus tot ne va privi
Și o vom recunoaște când
Ne-o apărea în vis, în gând.