Mergeam cu tine spre abis,
Și te țineam de mână
Iar cerul era mult prea închis,
Și nici urmă de lună.

Un câmp întins ne cuprindea,
Plin doar cu flori alese
Și vântul din urmă venea,
Prin flori fără să-i pese.

Picioarele ne sângerau,
Dar nu simțeam durere
Puterile ni se sfârșeau,
Ne adăpam cu fiere.

Iar gustul ei ni se părea,
Mai dulce decât mierea
Abisul tot nu se-arăta,
Și ne creștea temerea.

Pe cer toți norii prevesteau,
Că va veni furtuna
Iar corbi de nicăieri veneau,
Țipând la noi întruna.

De teamă îmbrățișați stăteam,
Tot așteptând să vină
Dar eu cu ea încet muream,
Cu ochii spre lumină.