stă spânzurată de mine cu capul în jos
o aud cum se dezbracă cum deschide
televizorul pe mtv și dansează cu
tălpile goale pe un cer numai al ei nu

nu știu cât o va mai ține creanga asta
cândva verde și frumos curgătoare acum
uscată și nefolositoare ca o poezie de
cărtărescu recitată în limba șvabă/ în
parcarea din stambul/ pentru-o roabă/ o
cotoarbă/ ce îți face semn din ghiul noaptea

toate umbrele seamănă între ele numai umbra
mea peșcheș/ îmi stă la picioare preș o
privesc cu duioșie ea mă urmează până din
colo de trup e vremea îi zic să ne luăm rămas
bun la podul lui nimrod/ vameșul îmi

cere-un zlot/ ba eu zlotul nu l-oi da/ că
am calul cam nărod/ trece apa ca pe pod
dincolo pe celălalt mal umbra mi se dă de 3x
peste cap sub stele buimace/ pe loc se preface
ioi în prințesa pentru care am exterminat
balaurii și am rămas repetent în clasa întâi

dimineața realitatea îmi dinamitează fereastra
pereții certitudinile mă trezesc sub mormanul
de moloz al viselor prăbușite ca turnurile
gemene din new-york abia mai respir de undeva
deasupra umbra mă strigă mă caută o aud cum
sapă și îmi pune pe față masca de oxigen