niciodată nu știi pe unde o uiți,
pierzi,
indiferent unde bântui, unde te crezi, noaptea
este o valiză ticsită, niciodată nu știi când îi sare
una sau alta,

te-am zărit, chiar mai mult, te-am atins cu ochii
peste tot,
s-a deschis, gură de șarpe boa,
alerg c-o panglică roșie-n mână,
pentru prima dată stăm față-n față,
copleșiți
ne topim ca zâpada: poeziile, poeziile, … câtă lipotimie,
ne-au adus la exasperare, - îți muști buzele crăpate,
mă uit printre ușă, cauți o țigară,
naivă: rămâi rămâi ... vine trenul, ridici valiza, cu-ndemânare
urci,

e toamnă,
un iepure alb (cu ochi umezi) aleargă-n frunze, crabi roșii câzuți din copaci,
ca de ani, strâng dinții, hotărâtă, ca pe-o cârpă vreau să storc toată durerea
( aș face un must gras),

îmi dau o palmă peste față, așa, încât să mă trezesc,
să-mi amintesc cum în școală trebuia să-nvăț numele fiecărei bătălii din al doilea război mondial,
să-nvăț numele fiecărui râu, pod,
numele fiecărui soldat,
eram premiată, mi se dădea o cravată roșie de pionier,

în noaptea îmbâcsită, trenul pleacă,
prin ceață te apropii: - vrei o țigară,
- mulțumesc, nu fumez.

(fumul dă rotocoale ca un șarpe boa)