Adevărul e un univers de nebunie,
Deci, te rog, arată-mi niște empatie.
Doar la sfârșitul infinitului găsești armonie,
Dar să-l străbați pe jos e curată prostie.
Curată ca lacrima salcâmului din copilărie,
Curată ca dragostea din povestire,
Curată ca ambiția din altruism pentru omenire,
Curată ca viziunea morții din prevestire.

Înebunești când te gândești
Că trăiești fără povești,
Dar privești fără să te oprești spre viitorul ce te amăgești
Că-l poți controla, că-l poți desena.
Că poți forma un scop ce inima îl va accepta.

Într-o mare de haos cu mici valuri de ordine,
Valori ordinare se nasc pentru a ne ține la suprafață.
Dar pe când încercăm să plutim, ne pierdem energia,
Lasă-te dus în albastrul apei, pentru a vedea Atlantisul.