pe alee se rostogoleau statuete de gips, porțelanuri biscuit,
spărturi de marmură rozacee,
probabil că o femeie singură și ușor amețită de fumul și alcoolul unei seri
rare și întâmplătoare,
întâmplător visa un coșmar, poate că citise despre vila San Michele,
decadența unei epoci care își pierde virilitatea, piciorul statuii lui Constantin cel Mare,
seismul feminității și angoaselor pudibonde izbucnind extemporaneu

pe alee, ca prin sticlă pisată se rostogoleau amprente de tălpi, reci și servile,
tăcute și cinice, cu tendonul lui Ahile întins la maximum,
cu nervii rarefiați ca într-un specimen anatomic pregătit pentru lecție, exsanguu,
atâtea și atâtea abstracții – de timp, de loc, de mod
un picior de copil ca un pumn, ca o inimă de adult, cu unghiile moi și roz,
precum fructele de mare,
nisipuri albe dedesubtul unor excepționale mori de nisip, Playa del Toro,
trupul longilin al preadolescenței, timpul ex machina

pe marginea aleii erau stele de mare, stele funerare, pași care lăsau urme
umede, cenușii, subțiri precum furnalele din depărtare,
fumul și norii se lăsau peste nisipuri, vapoarele din vis aveau hublouri
unde fluturau batiste