Doamne, fă-mi culcuș în casă,
lângă sobă sau cuptor
și mireasma de pe plită
să m-adoarmă-ncetișor.

copilaș din sat de munte
să mă scoată dintre blocuri
să mă ducă peste iarnă
prin împădurite locuri.

din grămada aruncată
într-un sac, printre gunoaie,
să ajung într-o colibă,
pe laviță, în copaie.

și în visul meu cel tainic,
când ies stelele, s-aștept
să fiu numai eu în stână
cărticica lui la piept.

îl voi învăța să râdă
singur, când mă răsfoiește,
și să plângă în tăcere
când e prea trist ce citește.

și apoi să se privească
ca într-o oglindă-n mine,
printre rânduri să priceapă
ce e rău și ce e bine.

sus pe deal, ca doi tovarăși,
la oițe luăm aminte
iar pe file mieii negri
curg în șiruri de cuvinte.

dar acum sunt ostenită,
singură și ferfeniță.
Doamne, fă-mi culcuș în casă,
să pot fi de trebuință.

nu aici, ci mai departe,
unde aeru-i curat
unde-s mai cuminți copiii
decât cel ce m-aruncat.