În ale tale palme sufletul mi-am pus,
L-ai tot frământat, până ce l-ai răpus.
Mi-ai spus dulcegării, vorbe mincinoase,
Împidicate acum în bălți sângeroase.

Cărare-am făcut între spini și nuiele
Cătând rămășițe, bucuriile mele.
Dar le-ai aruncat în apusuri depărtate,
Bine dosite, de oameni necălcate.

Acum te-ntreabă un suflet rece și gol:
-În astă piesă,am avut și eu vreun rol?
Sau eram numai actorul unei povești
În care tu n-ai putea să te regăsești?

Am să mă-ntorc pe aceeași cărăruie
Unde lumină nu a fost și nici nu e.
Și acolo unde umbra e mai deasă
Voi ridica cetate ,să-mi fie casă.

Până la cer zidurile-i voi înălța,
Să nu mă poată ajunge nici umbra ta.
Acoperiș îmi vor fi stelele nopții,
Iar poartă rămas-au dorințele sorții.

18 august 2012