În prost-modernism am senzația
Că am ratat iar secolul potrivit
Pe vremea mea oamenii căutau frumosul
Aduceau și lumină în peșteri...
Cu viața lor ca o cretă o consumau
În bucuria de-a trăi prin celălalt.
Cu urme adânci, neliniști ne-au lăsat...
Poezia de azi nu mai e dăruită,
O autosatisfacție de bale senzoriale
Transpuse mecanic, artificial
În multiplicare lui 69.
Mi-e scârbă de-atâta grotesc
Și totuși premiat
O fi dând dracul premii la intrarea în iad?
Nu cred în atâta imaginație
Nu e posibil ... ba da
Să vezi lumea abject.