Dezamăgirea cea mai mare o înveți mereu
De mic când cineva-ți strivea castelul de nisip,
Și truda-ți răsplătită cu o talpă ce-o simți
Pe gânduri și pe inimă și pe toate zidurile surpate,
Frustrări ucise, săpate și îngropate.
Prin viață de câte ori să-mi mai ridic privirea,
De șapte ori câte șapte iertăm ca să iubim
Dar unde ascundem dezamăgirea ?
Dialogul mut la un perete gol,
Proiecția s-a terminat, ca ultim spectator,
Aștept Lumina... .