Răsar curând corole, petale-apun iubirii,
De urma umbrei tale ca de tenebre sufăr
Și nici măcar speranță n-a mai rămas în Cufăr
E-n drumul iarăși reavăn doar floarea amintirii.
La gura sobei încă de basme-s dulci eruperi
Pe cât de dureroase-s, zvonind singurătăți
Nu-mi glăsui din zare pe Dumnezeu că-L superi
De pe nădejde haina tu jos în mine dă-ți.
Să nu-mi atingi a minții privire-n orizont,
Deschide-mi călimara să-mi fii aici, Pandoră
Și dă-mi peniță vie, nu cea cu vârful bont
Parfum de stih să urle, nu voce inodoră.
Iar când, în toată sfera, grădinile îți numeri
De mă întrebi de oameni eu doar ridic din umeri.