povestea luminează pătuțurile calde,
porumbei adormiți: ține-n mână o busolă, sora strânge la piept un guler de blană,
pe pervaz, lângă glob, doi covrigi așteaptă, în liniștea nopții
gârbovit
la masă, decupează dintr-o gazetă,
boc, boc în fereastră,
capul greu se-ntoarce alene: - e timpul,
nu se va ști de unde vii, unde mergi,
pun măna-n foc, o să-ți placă liniștea
verdeața de-acolo,

ce vrei,

cine ești?

nu e ușor să-ți explic,
ce știu e că nimeni nu poate trăi fără mine,
egali în tot ce ne separă și leagă
țin lumea în mișcare fără să primesc ordin,
sunt căutată cu lumânarea
numai tu te fandosești, mă faci să te-aștept ca pe-un mire:
- nu pot veni acuma,
uită-te la ei (cu ochii în lacrimi arată spre pătuțuri), nu-i pot lăsa singuri,
între timp,
poate cei a lor prind la minte, învață să pună preț pe ce au,
uită de cai verzi ... , li se-nmoaie inima ... îți promit,
vin, oferă-mi puțin timp
mai bine hai să jucăm o partidă de cărți:
- ești un om bun, am o parte blândă doar pentru tine,dar am multă treabă
tre să plec: - lasă-mă să te conduc,
- o, nu e nevoie, durerea asta de spate?, mă descurc,
ne mai vedem, pe curănd:
- stai puțin, spuneai că pui lumea în mișcare,
ești un satelit, o moară de vânt, stewardesă ... ori cealaltă
partidă de cărți.