când spaima se înfige și sfârtecă lumina
lași toată greutatea să cadă la pământ
privești mâna strivită
știind că-n veci e moartă
și lacrima uscată se zbate-încet în gând

m-au stors ca pe-o lămâie. secată-mi e durerea
aș vrea să plâng, să sufăr dar arșița mă arde
întotdeauna ardem jertfe în jertfelnic
și ne vedem șezând la sfat cu Dumnezeu

dăm sfaturi și sunăm ca vechi chimbale alese
dar vorbele sunt pricină de ceartă
săgeți de-ar fi nu ar răni atât jur împrejur
ni-s sufletele doar alămuri goale și dogite
credința-și află-n ele spart ecou