când oasele-ți sunt reci
și ne strângem la gura peșterii, în jurul focului
poveștile-și așteaptă rândul
și cele spuse și cele ne
dar datoria ta e să fii martor până la moarte
a ta sau a lor
sarea lacrimilor se amestecă
printre resturile cuvintelor
încet, încet
devenim povești
și durerea începe atunci când
nu mai are cine să ne scoată dintre pietrele morii
și timpul spulberă carnea cuvintelor
ce am fost
așa că cel mai bun lucru
e să ne însoțim puțin câte puțin cu uitarea
exersând moartea aducerii aminte