februarie
într-o suburbie a Moscovei
pe trotuare, prin cafenele
în spatele perdelelor apartamentelor
nicio siluetă de bărbat
dispăruseră toate ca la un semn

în megafoane tunau la fiecare sfert de ceas
reclame patriotice și la produse strict autohtone: votcă și va-trushki
în rest, balalaici siluit-vesele

autoritățile coseau buzele oricui
însă nu aveau cum și ochii
rămași lipiți pe cerul sângeriu

noaptea, luni de zile, șiruri de camioane tot cărau ceva
spre crematorii
se presupunea că sunt doar niște aspirații rămase mici
inutilizabile

într-o dimineață
îndărătnici, fulgii s-au oprit în aer
la nici doi metri de țărână

printr-un miracol
toate femeile din cartier au rămas
însărcinate
să nu plângă nici măcar în gând
bărbații lor, frații, copiii...

undeva, departe și nici prea
o fetiță desculță presăra grâu pe zăpada roșu-coagulat
să găsească tălpile bărbaților veniți intempestiv
drumul înapoi spre casă

unii deja nu mai aveau tălpi, însă
majoritatea credea că se află aici cu frunțile
mai ales cu degetele încleștate pe trăgaciuri fierbinți
pavatoare doar bunelor intenții

convoaie pestrițe se prelingeau spre apus
așteptând ca măcar de acolo
să mai răsară vreun soare, ceva

se zice din bătrâni că de Paști
se întâmplă o răstignire urmată inevitabil de
o înviere
invers n-ar avea cum

într-o suburbie a Moscovei
pe trotuare, prin cafenele
în spatele perdelelor apartamentelor
vântură ascuțită
iertarea

soarele răsare ca de obicei
doar din inima femeilor care
cu buzele, chiar și cusute, astupă
toate megafoanele reclamelor vrajbei