Deși suntem departe unul de altul de foarte mult timp
Ne încrucișăm visele, ne dăm întâlniri în lumi subterane
Precum rădăcinile care au rămas fără apă
Sapăm bezmetici în adâncimi după noi cei vii
Fărâmițăm carnea, oasele, ne măcinăm, ne cernem
Tragem din amintiri fire de aur cu care ne poleim
Arătăm bine pe dinafară, o spoială de primăvară
Doar un strat protector care la prima rafală se ia
Dar nu ne lăsăm, ne împreunăm brațele, gândurile
Capilarele, facem frânghii cu care tot ne legăm de trecut
Ne strângem, ne absorbim în îmbrățișări invizibile
Filamente luminează zi de zi de la sine
Mai încet, mai puternic acest ghem de vene interminabil
Care ar putea răni pe oricine i-ar sta în cale
Iubirea e un păianjen veninos care secretă fire lungi și subțiri
Te îmbracă în mătase de sus până jos ca la o ultimă seară de bal
Și nu îți mai dă drumul decât după ce-a luat totul din tine
La 12 noaptea pe podea doar o pânză cu ochi mari și umezi de căprioară