le privesc chipurile triste
gândurile îi încarcă cu amarul nopților albe,
între zgomotul roților de mașini
și apăsătoarele explozii
lumina umple ferestrele cu speranțe,
alungă lungi umbre strecurate cu privirile la pândă,
stive de emoții stau într-un difuz șir,
clădirile arse
înzestrate cu durere plâng în culorile incediului
cuprind piepturi suferinde,
fuga însoțită de țipete
aduce zeii cu fețe umane implicați în fierbere
să desfacă viața din chingile morții,
au atâta putere încât le-a murit teama,
sunt martorii nemuririi înving sau sunt învinși
inima lor este facla ce întreține speranța,
timpul comun se împarte între jertfă și nebunie,
soarele veghează înecat
în lacrimi,
asaltat de întuneric sufletul ukrainian rezistă
precum soldatul renăscut cu fiecare luptă.