Să-mi sune buciumul, pământ mai tare
De dedesubt, prin lacrimă-îngropată
Pe buzele în vânăt fără pată
Doar c-am crezut în Lună și în Soare...

Nu-mi dați colivă, apa mi-o iau toată!
De unde începe râul, în răcoare
Ca să mai fac-o voltă către mare
Și valul nou m-arunce, aruncată...

Căci mult durere! nimănui să-i pese
De n-am plăcintă în stomac, `coptiorul
Mi-o fost sărac și ars, sunt arsă, dese

Și-n verde, buruieni, să-mi spele norul
Măcar puțină apă să se țese
Cât îmi găsesc mormântul cu piciorul.

"TESTAMENT", poem simbolic.


Idei conex exprimate:

”parcă, în hainele nearătate și numai în pământ negru...”

”ca fapt divers, când o să trec, de fapt, dincolo?
unde nimic nu e, nici măcar eu nu sunt...”

”secretul final e că moartea nu începe unde mai e suflet,
ci unde nici măcar nimic nu e
și unde sufletul a tăcut, încât nu mai e...”

”veșnicie? ce e aceea?
Spune-mi, suflete, cum este, de fapt, poarta aceea unde nu mai ești, nici măcar tu?”