-25-

Trec umbre. Cu un pas rămas în urmă,
adun în mine setea fără margini
a celor care și-au dorit lumina.

Înaintarea-i tot mai grea prin vremuri.
Oprirea-n loc nu-nseamnă chibzuință.

Doar umbra nu mai știe ce-i suspinul.


-26-

Și vântu-i trist. Îl simți după cum bate
prin frunzele care-i doinesc sfârșitul.
Melancolia serii îl alină.

Cândva, zburătăcea prin plete blonde
și tremura pe sânii de fecioare.

Azi, e-un boem apatic, fără vlagă.


-27-

Tăcerilor le întrerup vacarmul
și le dau glasul ce-mi doinește-n suflet
spre a topi ghețarul îndoielii.

Încă un pas. Și ies ușor din umbră,
împresurat de liniștea domoală.

Prin frunze-aud o melodie vie.


-28-

Amurgul nu-i sfârșitul, e doar clipa
când se-ntâlnesc melancolii sub cerul
îndrăgostit de taina frumuseții.

Așa nici tu nu-mi ești sfârșit, mi-ești oaza
în care susură izvoare-n zbucium.

În inimă nu-i nod doar pentru treceri.