Există și ratări luminoase,
ca atunci când dai un șut în mingea pierzaniei -
o ceață mierie te-nvăluie,
de visezi un gol auriu deviat către margini.

La fel de luminoasă-i și ratarea
când, surâzătoare, iubirea, numai miere și puf,
te-mbrățișează în pufoșenia ei,
și-apoi, în scântei de stele verzi, să te pierzi.

Ratează doar cel care își depășește timpul.
Oricare broscoi melancolic-butaforic
poate deveni zeu pentru broscuțe timide.
Stridența orăcăitului acoperă eufonii.

E-adevărat, nu oricine scuipă cu boltă de pe margini
devine un maestru al golului.
Nimic nu poate umple golul unei pierderi esențiale,
nimeni nu te strânge din risipiri.

Și totuși, strângerile de inimă te scot din întuneric,
îți dau șansa unei alte lumini, prin care vei rătăci în ratarea ta,
până te va înțelege cineva cu suflet la fel de luminos, izvorât din ratare,
și veți deveni unul altuia chemare.