dacă ne-am da puțin mai aproape unul de altul ai zice că ne-am născut în japonia
iar japonezii și-au inspirat filosofia din noi,
tu, frumusețe defectuoasă, impermanentă și incompletă,
eu, modestie, intimitate asimetrică ce nu durează dar nici sfârșește,
nu se rupe ca o creangă dar nici nu devine perfecțiune,
intimitate care excelează nelimitat în creșterea singurătății
dar niciodată singuri
ca frunzele toamnei, colorate de soare
dar care
cad încet pe pământ, în bătrănețea melancoliei amare
rafinați de mici crăpături luminoase ascunse în lemn
dacă ne-am atinge unul de altul
am fi parte din tezaurul japoniei, o farfurie
care-n loc de supa fierbinte așteaptă să crape ca un obraz
atins de-o sabie,
așteaptă să fie ștearsă c-un prosop aspru
să-i simtă gingășia ridurilor kintsukuroi,
să-i simtă frumusețea din luna înnourată
care încă ne face să gustăm din ce nu se vede