Capul ras
ca o mirişte neagră,
cu banderola murdară peste ochi,
ştreangul ca un inel
pentru a strânge
memoriile iubirii.
Micuţă adulteră,
înainte să fi fost pedepsită
aveai părul ca inul,
sufereai de foame şi frumoasă
mai era faţa ta neagră ca smoala.
Sărmană fată – ţap ispăşitor,
Parcă simt smucitura
ştreangului de la gât
înspre ceafă şi vântul
peste fruntea ei dezgolită
îi umflă sfârcurile –
mărgele de chihlimbar
îi scutură velatura firavă
a coastelor.
Parcă-i văd trupul
scăldat în mlaştină,
piatra atârnată de picioare,
ramurile arcuindu-se.
Sub ele mai întâi
a fost lăstar
ce a fost săpat
crescând – os de stejar...
Aproape că te iubesc.
Da, ştiu, să fi aruncat atunci
pietrele liniştii.
Sunt voyeurul viclean
al cerebelului tău expus
al pieptenelor întunecate,
al chingilor muşchilor
şi al oaselor tale nenumărate...
N-au putut încuviinţa
această nelegiuire,
hotărând să se răzbune
exact şi tribal.

Seamus Heaney